EXCLUSIV / Daniel Isaila: „De la Razvan Lucescu am invatat meserie”. Vezi ce zice despre viitorul Sportului Studentesc!

Joi, tehnicianul Sportului Studentesc, Daniel Isaila a fost invitat in studioul Sport Total FM in emisiunea „Fluier final”. Fostul jucator emblematic al lui FC Brasov a discutat despre perioada petrecuta in tricoul si pe banca echipei de sub Tampa, dar si despre activitatea sa din Regie.

Isaila a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca si in cariera de jucator obisnuia sa „fure” meserie de pe la antrenorii pe care i-a avut – printre care se numara Anghel Iordanescu, Mircea Rednic, Florin Halagian sau Ioan Andone – insa cel mai mult a avut de invatat de la Razvan Lucescu, cel caruia i-a fost „secund” la Brasov, in perioada 2007-2009.

„Am debutat cu o infrangere in antrenorat, pe banca lui FC Sacele, 2-3 in fata lui FC Brasov, dupa ce am condus cu 2-0 la pauza. Brasovul ramane locul la care m-am consacrat. Am reusit lucruri frumoase, atat ca secund al lui Razvan Lucescu, al lui Viorel Moldovan, cat si ca principal. Tin minte si meciul Sacele – Sportul. Eram intr-o situatie grea, la 9 puncte de primul loc care salva de la retrogradare. Situatia se aseamana cu momentul in care am preluat Sportul. Desigur, pastrand proportiile, pentru ca atunci eram in Liga a II-a, acum suntem in Liga I. Atunci am reusit sa ne indeplinim obiectivul”, si-a inceput Daniel Isaila povestea.

„De la Razvan Lucescu am invatat cu adevarat aceasta meserie. Chiar daca mi-a placut mereu sa imi notez observatii sau antrenamente de pe la diferiti antrenori cu care am lucrat: Ioan Andone, Mircea Rednic, Anghel Iordanescu, Florin Halagian… De la fiecare am avut cate ceva de invatat. Una era sa fii jucator si sa iti iei notite si alta e sa vezi cum pregateste din interior, sa fii aproape si sa intrebi de ce a facut ceva, de ce e bine sa faci altceva”, a continuat tehnicianul.

Accentul pe grup

Odata cu venirea la Sportul Studentesc, Daniel Isaila a intalnit o noua provocare si a trebuit sa ii invete pe jucatori sa fie un colectiv: „La Sportul am gasit niste jucatori cu calitati foarte bune. Jucatori inteligenti, dar putin dispersati, ca si grup. Poate ca interesul lor nu era sa joace la Sportul, toti voiau in alta parte. Din acest motiv nu apareau nici rezultatele, pentru ca incercau sa se bazeze pe calitatile individuale. Fotbalul se joaca in 11. Nu e tenis de camp, nu e box, sa fii singur cu adversarul, asa ca totul trebuie facut in spiritul grupului”.

„Voi incerca si de acum incolo sa merg pe aceeasi idee, trebuie sa inteleaga ca trebuie sa joace bine la Sportul, ca sa vina cineva sa ii ia. Domnul Siman e un patron care e dispus la negociere. Nu spune ca nu isi lasa jucatorii sa plece undeva, atat timp cat si clubul este multumit”, a adaugat antrenorul „Gastii Nebune”.

„Normal ca ratarea obiectivului de a ne salva de la retrogradare ar fi un esec pentru mine, pentru ca mi-am asumat aceasta responsabilitate”.

Isaila a discutat si despre multimea de cartonase rosii primite de jucatorii Sportului, in acest an competitional: „In acest sezon am incasat noua cartonase rosii. Am jucat noua meciuri in inferioritate numerica si nu e normal. Cred ca este din cauza ca jucatorii nu au prea mare experienta, sau din prea mare dorinta cad in cealalta extrema”.

Ce vine din urma la Sportul?

Viitorul Sportului este un capitol important pentru antrenorul prim-divizionarei, care sta cu ochii pe tinerii clubului. In cazul lui Razvan Popa, cel mai tanar debutant din Liga I, Daniel Isaila sustine ca a fost o conjunctura, insa confirma valoarea mijlocasului: „Sunt mai multi jucatori tineri talentati la Sportul. Mai sunt multi si din generatia ’96, de la copii si juniori, care sunt campioni nationali. Cu siguranta, peste vreo doi ani vor iesi multi jucatori foarte buni. Si acum sunt Lazar si Dobre, care au confirmat, dar important este sa aiba continuitate. In general, tinerii au oscilatii mari de randament. Eu zic ca a fost o conjuctura pentru Razvan Popa, atunci cand a debutat in Liga I, in meciul cu Dinamo. Din cauza lotului subtire pe care il avem, a trebuit sa apelam la centrul de copii si juniori. Sansa lui a fost ca e o „gaura” la juniorii republicani si ne-am orientat catre o grupa mai mica. Am discutat cu el inainte de meci si mi-a placut. L-am intrebat: «Daca va fi nevoie sa te bag in teren, iti va fi teama?». Mi-a raspuns foarte degajat: «Nu, de ce?». Mi-a placut si mi-am spus ca il voi introduce pe teren”.

„Valoare poti sa ai, dar important este sa te respecti pe tine. Nu ai cum sa reusesti, fara constanta. Viata extrasportiva dezordonata nu are cum sa te duca la lucruri bune. Sunt «n» exemple cu fosti mari fotbalisti care au ajuns pe drumuri, sau cu tineri care nu au confirmat”, a mai spus antrenorul.

Daniel Isaila despre…

… cea mai frumoasa amintire din cariera de fotbalist: „Poate ca cea mai frumoasa amintire din activitatea de jucator este meciul cu Rapidul, de pe Anfield Road, cu Liverpool, de cand era Anghel Iordanescu antrenor. E o atmosfera incredibila. Acolo, oamenii sunt de un fair-play fantastic. Apreciau orice depsedare, orice atac frumos din partea noastra. Au aplaudat in permanenta”.

… desele schimbari de antrenori din Liga I: „Daca dupa fiecare infrangere schimbi antrenorul, ce sa mai inteleaga jucatorii aia? Le trebuie timp sa se adapteze la noile metode de lucru, la sistemul folosit de antrenor. Ca sa lucrezi si sa ajungi la randament maxim, iti trebuie minimum sase luni”.

… Mourinho sau Guardiola?:„Dintre Mourinho si Guardiola, i-as alege pe amandoi. Unul pentru fantezie, celalalt pentru organizare. Ca sa fiu si patriot, printre antrenorii mari l-as numara si pe Mircea Lucescu. Imi face deosebita placere sa il ascult, as sta de dimineata pana seara, cand vorbeste despre fotbal. Am avut si placerea sa il am ca antrenor, intr-o perioada de pregatire petrecuta la Rapid. Nu a fost sa fie sa semnez atunci, dar m-a impresionat Mircea Lucescu”.

… cel mai urat moment din cariera de antrenor: „Cea mai urata amintire din cariera de antrenor o am de la FC Brasov. Ar putea fi victoria CFR-ului, in urma careia am fost si demis, in turul campionatului. A venit dupa un joc pe care l-am controlat, am avut 1-0 si am avut ocazii sa ne desprindem. Am primit un gol de la 35 de metri, in minutul 85, iar dupa cinci minute l-am primit si pe al doilea si am pierdut. Amintiri frumoase sunt multe, nu vreau sa ma pripesc acum, pentru ca am avut foarte multe”.

… filosofii de joc: „De la Olaroiu am auzit ca cel mai important este sa isi modelezi filosofia dupa colectivul pe care il ai. Degeaba vrei sa implementezi 4-3-3 gen Barcelona la o echipa precum Sportul, daca nu ai jucatorii care sa se plieze pe acest sistem si sa dea maximum in aceasta asezare. E important sa le cunosti calitatile si sa gasesti un mod de joc in care sa dea maximum din ce pot”.

… viitorul fotbalului romanesc: „Au aparut cateva academii care incearca sa faca cate ceva. Cred ca ar trebui sa fie criteriu de licentiere existenta unui centru de copii si juniori. Nu ai bani, nu te inscrii! Nu se poate! Totul vine de la antrenori, pentru ca multi nu isi fac munca asa cum trebuie. Uneori, sunt prost platiti si se chinuie sa stranga bani de la parinti, pentru echipamente, se chinuie pentru terenurile de antrenamente. Nu vorbesc despre o echipa sau alta, ci la modul general”.

… colaborarea cu patronii dificili: „Imi e greu sa ma pun in pielea unui antrenor care are probleme cu un patron care se implica la echipa. As discuta individual cu patronul, intim, nu sa intre in vestiar. E clar ca atunci nu ai facut nimic. Cu domnul Siman discut aproape zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, la telefon. E un patron care intelege foarte bine fenomenul si cunoaste foarte bine detaliile si toate amanuntele. Avem discutii destul de calme si civilizate, nu am avut probleme pana acum. Nu am avut o serie de rezultate negative, nu stiu cum s-ar comporta si intr-o astfel de situatie”.

Etichetat cu: , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj562527
2FCSB522532
3CS U Craiova502515
4FC Viitorul412513
5Astra Giurgiu41259
6Dinamo Bucuresti392510
7CSM Poli Iasi39255
8FC Botosani36251
9FC Voluntari2825-9
10ACS Poli Timisoara2625-15
11Concordia Chiajna2525-3
12OSK Sf Gheorghe1925-27
13Gaz Metan Medias1625-25
14Juventus Bucuresti1125-33