EXCLUSIV / Vasile Siman: „O victorie este potrivita oricand, dar la inceput unui tur sau retur e mai importanta”

Victoria Sportului in deplasare la Ceahlaul ii da finantatorului din „Regie’ speranta ca echipa sa poate iesi din zona retrogradabila. Fara Curelea si Varga in teren, „studentii” nu s-au temut la Piatra Neamt, fapt care confirma parerea patronului lor, cum ca toti jucatorii au un rol decisiv pentru evolutia echipei.Siman este constient de faptul ca tanara sa echipa ar putea fi vazuta ca o victima usoara de echipele cu mai multa experienta de joc, insa luni seara „juniorii” Sportului s-au intrecut in primul rand pe ei insisi.

„Un rezultat important pentru noi, am reusit sa castigam un meci in niste conditii speciale. A fost foarte frig, terenul inghetat. O victorie oricand e potrivita, dar la inceputul unui tur sau retur e mai importante, e bine sa incepi cu o victorie. Castigi moral si ai posibilitatea de a urca.

Toti jucatorii sunt importanti, au jucat cei care erau disponibili la ora meciului.  Dar de la portar incepe jocul. De sase ani avem probele cu portarul. Ca profil echipa noastra a contribuit la cresterea multor jucatori, inclusiv al portarilor, dar noi aici am fost vulnerabili pentru ca un portar tanar greseste si asta a fost problema noastra.

 Andrei Lungu, joaca de mult timp la Sportul, are inca 22 de ani, a fost echipa care a jucat cu sufletul si inima ceea ce noua de multe or ne-a lispit. Cand ma refer la jucatori ma refer in primul rand la antrenor pentru ca el e cel care da tonul”, a declarat Vasile Siman, in exclusivitate pentru Sport Total FM, in emisiunea „Fluier final”.

Brasovul la orizont!

„Toate meciurile vor fi de foc, exista doar meciuri de trei puncte. Trebuie sa o luam pas cu pas, sa nu cadem dintr-o extrema in alta.

Brasovul pe care l-a avut Daniel s-a schimbat, au venit foarte multi jucatori noi. Sunt multi jucatori noi pe care ii cunoaste, dar acum au un alt antrenor, care are alta forma de exprimare si e mai important ca noi sa fim pregatiti. Daca noi vom fi conectati si vom da 100% cu ei, nu cred ca vom avea probleme cu Brasovul”.

Studentii nu se dezic si cad usor la pat…ca in sah

„Majoritatea remizelor le-am facut pentru ca noi ne-au egalat pe noi, nu noi pe ei. Am pierdut puncte, nu am castigat, ceea ce important de inteles, cu exceptia egalului cu Steaua, cand in prima repriza am fost dominati”.

La Piatra Neamt, arbitrajele ca in toata tara

„Au fost anumite probleme, dar m-as plange doar de evolutia tusierului Mircea care lasa foarte multe offisde-uri, dar Tudor a arbitrat la un nivel bun”.

 De ce nu au plecat Curelea, Ferfelea si Varga?

„Nu au existat oferte, daca existau nu mai erau la Sportul”.

De ce nu „pleaca” Mitica Dragomir si Mircea Sandu?

„Noi nu putem vorbi de demisia la pachet, fiecare trebuie analizat in parte. Timpul schimbarilor a inceput de mult, dar poate nu persoanele trebuie schimbate, ci metodele”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj562527
2FCSB522532
3CS U Craiova502515
4FC Viitorul412513
5Astra Giurgiu41259
6Dinamo Bucuresti392510
7CSM Poli Iasi39255
8FC Botosani36251
9FC Voluntari2825-9
10ACS Poli Timisoara2625-15
11Concordia Chiajna2525-3
12OSK Sf Gheorghe1925-27
13Gaz Metan Medias1625-25
14Juventus Bucuresti1125-33