FINAL / Astra Ploiesti – Steaua 2-1

 

 

Oaspetii au fost nevoiti sa faca doua schimbari in prima jumatate de ora. Fundasul de banda dreapta Gabriel Matei s-a accidentat in minutul 3, iar locul sau a fost luat de Raul Rusescu (‘6), urmand ca Banel Nicolita sa evolueze ca fundas dreapta. Apoi, Stefan Nikolic a fost inlocuit cu Mihai Costea, desi nu parea sa acuze vreo problema fizica. Cu toate acestea, elevii lui Ronny Levy pareau sa aiba initiativa, dominand terotorial formatia gazda. Tatu a ratat din situatie de singur cu portarul, nereusind sa il pacaleasca pe Silviu Lung junior (’37). Jocul s-a mutat in celalalt careu, iar la faza imediat urmatoare, Geraldo Alves l-a faultat in suprafata de pedeapsa pe Osvaldo Miranda, iar arbitrul Ovidiu Hategan a dictat penalty pentru ploiesteni. Fostul dinamovist N’Doye a transformat (’39), iar Astra intra la cabine cu avantaj minim.

Desi toata lumea se astepta ca Steaua sa se napusteasca asupra „astralilor” in repriza a doua, lucrurile nu au stat deloc asa. Dupa o ratare a lui Mihai Costea (’63 – „cap” din sase metri, retinut de Silviu Lung junior), Kehinde Fatai a facut 2-0, profitand de o greseala a bulgarului Valentin Iliev, prins pe picior gresit de o pasa a lui Geraldo Alves. Stelistii nu au avut nici de aceasta data vreo tresarire de orgoliu, evoluand asa cum o facusera si pana atunci. Astra s-a aparat bine, a mai tras si de timp si a reusit sa obtina trei puncte in fata Stelei, golul spectaculos al lui Mihai Costea, din prelungiri (’90+2), nemaiputand sa schimbe soarta partidei.

Steaua pierde, astfel, primul meci in aceasta stagiune de campionat si cade pe locul al patrulea in clasament, la cinci puncte in spatele liderului Dinamo.

* Mihai Costea a ajuns la al treilea gol consecutiv in campionat in tricoul Stelei.

Iata desfasurarea partidei:

’90+3 Fluier final al partidei. Astra castiga cu 2-1 in fata Stelei

90+2 GOOOL Steaua !!! Mihai Costea reduce din diferenta pentru oaspeti. Atacantul intrat pe parcurs a punctat cu un sut din vole, din marginea careului, insa pare sa fie prea tarziu pentru o revenire a „ros-albastrilor”

’90 Cartonas galben pentru Silviu Lung junior, pentru trageri de timp

’90 Trei minute de prelungire

’87 Ultima schimbare la Astra: iese Osvaldo Miranda (atacant) si intra Valerica Gaman (fundas central)

’83 Cartonas galben pentru Morais, pentru trageri de timp

’81 Silviu Lung junior respinge in fata un sut puternic expediat de Raul Rusescu, insa niciun stelist nu este pe faza, pentru a putea beneficia de mingea revenita in teren

’78 Schimbare la Astra: iese Stratila si intra Budescu

’77 Apararea Astrei rezista in fata atacurilor steliste. Ultima incercare de apropiere de buturile prahovenilor a fost la o lovitura libera executata de Pablo Brandan, dar fundasii au respins

’71 Cartonas galben si pentru Osvaldo Miranda

’69 Cristian Tanase incaseaza un cartonas galben

’68 Ultima schimbare la Steaua: iese Iasmin Latovlevici (fundas stanga) si intra Andrei Prepelita (mijlocas)

’67 Kehinde Fatai trage de timp si incaseaza un cartonas galben

’63 Sansa de gol pentru Steaua! „Ros-albastrii” au avut o lovitura de colt la poarta prahovenilor, iar mingea a ajuns in cele din urma la Geraldo Alves, al carui sut a fost deviat intr-un nou corner

’61 Cartonas galben pentru Valentin Iliev

’59 Schimbare la Astra: iese Udoji si intra Cosmin Matei

’53 GOOOL Astra !!! Kehinde Fatai duce scorul la 2-0. Nigerianul a recuperat balonul dupa o greseala a lui Iliev si a scapat singur cu portarul Tatarusanu, pe care l-a „executat” fara probleme

’52 Ratare pentru Steaua! Banel Nicolita a centrat pentru Mihai Costea, insa reluarea de cap a „nouarului” stelist, din sase metri, a fost prinsa fara probleme de goalkeeper-ul Silviu Lung junior

’49 Osvaldo Miranda trage peste poarta, din interiorul careului

’46 Inceputul reprizei secunde

’45+2 Fluier de pauza la Ploiesti, acolo unde gazdele de la Astra conduc cu 1-0

’45 De la margine se arata doua minute de prelungire

’41 Ciprian Tatarusanu prinde un sut trimis din vole de Stratila, din afara careului

’39 GOOOL Astra !!! Ousmane N’Doye transforma fara probleme lovitura de la 11 metri si deschide scorul pentru gazde

’38 Penalty pentru Astra! Geraldo Alves l-a faultat pe Miranda in sase metri, iar arbitrul Ovidiu Hategan arata punctul cu var. Geraldo incaseaza si un cartonas galben

’37 Ratare mare pentru Steaua! Leandro Tatu scapa singur cu portarul Silviu Lung junior, insa goalkeeper-ul ramane foarte bine pe picioare si reuseste sa blocheze sutul brazilianului. Mingea i-a revenit atacantului stelist, insa acesta a alunecat si nu a putut trimite din nou catre poarta

’33 A doua schimbare la Steaua: iese Stefan Nikolic si intra Mihai Costea

’32 Ocazie pentru Astra! Udoji primeste o pasa buna de la N’Doye, preia pe piept si suteaza din vole, insa mingea trece putin alaturi

’30 Stelistii raman in ofensiva si arunca mingi catre careul prahovenilor, dar apararea echipei lui Sumudica rezista si respinge sistematic atacurile oaspetilor. Ploiestenii reusesc sa mai iasa, cateodata, din propria jumatate si incearca sa se apropie de de poarta lui Tatarusanu, insa fara succes

’17 Stefan Nikolic trimite cu capul, din centrarea lui Cristian Tanase, dar mingea trece peste

’14 Ousmane N’Doye trage mult peste poarta, de la mare distanta

’10 Sut bun al lui Rusescu, dupa o patrundere pe dreapta, insa mingea nu prinde spatiul portii ploiestene. Steaua domina autoritar inceputul de meci, cel putin din punct de vedere teritorial

‘6 Prima schimbare a partidei este efecutata de Ronny Levy, antrenorul Stelei, care este fortat, din cauza unei acidentari, sa il scoata pe Gabriel Matei si sa il introduca pe Raul Rusescu. Banel Nicolita va cobori pe pozitia de fundas dreapta, iar Rusescu va fi mijlocas drreapta

‘3 Morais suteaza putin pe langa poarta Stelei

‘1 Fluier de inceput al meciului dintre Astra Ploiesti si Steaua Bucuresti, din etapa a IV-a a Ligii I

Echipele de start:

Astra: Silviu Lung junior – Matel, Goian, Bruno Miguel, Junior Morais – Stratila, Takayuki Seto, N’Doye, Udoji – Fatai, Miranda;
Antrenor: Marius Sumudica;

Steaua: Tatarusanu – Matei, Iliev, Geraldo, Latovlevici – Nicolita, Bourceanu, Brandan, Tanase – Tatu, Nikolic;
Antrenor: Ronny Levy.

Postat în Liga 1

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401818
2FCSB381824
3CS U Craiova361811
4FC Botosani32189
5FC Viitorul301812
6Astra Giurgiu28187
7Dinamo Bucuresti24183
8CSM Poli Iasi2418-2
9ACS Poli Timisoara2318-11
10FC Voluntari2118-3
11Concordia Chiajna1718-5
12OSK Sf Gheorghe1218-20
13Gaz Metan Medias1118-23
14Juventus Bucuresti918-20