Ovidiu Bătineanu, organizator al Campionatului Național de Fotbal Corporatist: “Începem a 23-a ediție în martie. Companiile investesc în sport și încearcă să cultive un stil de viață sănătos pentru angajați”

Ovidiu Bătineanu, organizator al Campionatului Național de Fotbal Corporatist, a fost invitatul zilei la emisiunea Fluier Final cu Narcis Drejan.

Campionatul National de Fotbal Corporatist este un turneu de fotbal pe suprafață redusă, prima ediție fiind organizată în 2011. Acesta se adresează jucătorilor amatori de fotbal din marile companii din România, oferindu-le șansa de a concura într-un cadru organizat, foarte aproape de cel profesionist.

Inițial numită Cupa “Cornel Dinu”, competiția a devenit din 2013 Campionatul Național de Fotbal Corporatist, făcând astfel parte, în urma afilierii la FIFCO – International Federation of Corporate Footbal, la circuitul internațional de turnee.

“Chiar o să începem cea de-a 23-a ediție în 27 martie, s-a dezvoltat, am deschis și alte 2 centre la nivel național la Craiova și Brașov și avem în plan extinderea în majoritatea orașelor care au un număr suficient de mare de companii încât să desfășurăm ediții locale.

Organizăm și evenimente în cadrul companiilor, majoritatea companiilor investesc în sport și încearcă să cultive un stil de viață sănătos pentru angajații pe care îi au, așa că organizăm astfel de evenimente interne pentru angajații acestora. Nu e doar fotbal, sunt mai multe tipuri de sporturi care sunt în cadrul unui eveniment.

În zona București, că aici suntem momentan în timpul înscrierilor, aveam 48 de echipe pe ediție înainte de pandemie. Din cauza pandemiei am fost nevoiți să oprim, am revenit și în momentul de față avem disponibile 40 de locuri pentru companiile care doresc să participe. Ultimele 3 ediții au adus la start câte 40 de companii care au jucat pe durata a două luni, practic campionatul se desfășoară în sistem primăvară-vară, începe în martie și se termină la finalul lunii mai, iar ediția de toamnă începe la început de septembrie și se termină la finalul lunii octombrie. Sunt 40 de companii, 5 ligi valorice, e un sistem destul de complex. Se joacă grupe preliminare și se califică într-una din cele 5 ligi valorice în funcție de numărul de puncte și golaveraj.

Se numea Cupa “Cornel Dinu”, iar după afilierea la forurile internaționale am fost obligați să schimbăm numele pentru că există foruri internaționale de profil, FIFCO, UEFCO, similar cu FIFA și UEFA. Sunt forurile corporate ale fotbalului, entități recunoscute la nivel internațional și odată ce ne-am afiliat la ele am fost practic forțați să schimbăm anumite lucruri în cadrul evenimentelor pe care le organizăm”, a declarat Ovidiu Bătineanu.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -