CIO continuă ancheta în cazul sportivelor chineze care au afișat insigne cu Mao pe podium

Comitetul Internaţional Olimpic spune că aşteaptă o explicaţie din partea oficialilor chinezi cu privire la încidentul în care ciclistele medaliete cu aur au afișat insigne cu imaginea fostului lider al Chinei, Mao Zedong, și declară că ancheta va continua, scrie Reuters. 

Ciclistele Bao Shanju şi Zhong Tianshi au purtat insignele cu imaginea lui Mao pe podium, iar ele sunt investigate acum pentru o potenţială încălcare a regulilor olimpice privind afişarea de însemne politice.

Suntem în contact cu Comitetul Olimpic Chinez, care ne-a asigurat că vom primi un răspuns oficial complet în curând. Ne-au asigurat deja şi că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a declarat purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams.

Deși un gest întâlnit des în China, acesta înalcă regula 50 din Carta Olimpică.

Luna trecută CIO a relaxat regula 50 pentru a permite gesturi, cum ar fi îngenuncherea pe terenul de joc, cu condiţia ca sportivii să facă acest lucru fără a perturba şi cu respect faţă de ceilalţi concurenţi. Totuşi, CIO a interzis orice astfel de gesturi pe podiumul de premiere.

Luna trecută CIO a relaxat regula 50 pentru a permite gesturi, cum ar fi îngenuncherea pe terenul de joc, cu condiţia ca sportivii să facă acest lucru fără a perturba şi cu respect faţă de ceilalţi concurenţi. Totuşi, CIO a interzis orice astfel de gesturi pe podiumul de premiere.

Raven Saunders scapă, pentru moment, de ancheta CIO

Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că a suspendat investigaţia privind un gest făcut pe podium de către americanca Raven Saunders, medaliată cu argint la aruncarea greutății, care şi-a ridicat braţele în formă de X medaliată cu argint la aruncarea greutăţii.

“Am aflat în această dimineaţă vestea foarte tristă a decesului mamei lui Raven Saunders”, a declarat Adams. “CIO transmite condoleanţe lui Raven şi familiei sale. Veţi înţelege că, având în vedere aceste circumstanţe, procesul este complet suspendat pentru moment”.

Comitetul Olimpic şi Paralimpic American susține că Saunders nu a încălcat regulie, iar gestul ei reprezintă “exprimare paşnică în sprijinul justiţiei rasiale şi sociale, sportiva fiind respectuoasă faţă de concurenţi”.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -