Adrian Lăcătuș: “Fetele au continuat antrenamentele inclusiv în perioada sărbătorilor”

Adrian Lăcătuș, antrenorul lotului național de box feminin, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 30 ianuarie, pentru a discuta cu realizatorii Horațiu Sima și Răzvan Toma, despre ultimele noutăți din lumea boxului feminin.

“Fetele sunt foarte bine, după primul turneu în Serbia unde aș vorbi la modul general că s-au descurcat destul de bine, după perioada sărbătorilor, după o perioadă în care ele chiar au continuat antrenamentele, au câștigat turneele acolo și ne dau speranțe pentru speranțe pentru anul acesta, fiind unul foarte greu din punct de vedere competițional, având foarte multe competiții. Cea mai importantă competiție este Campionatul European unde sunt și calificările pentru Jocurile Olimpice.

Acum, dacă este să discutăm, în programul și respectarea planului competițional se află senioarele care și în perioada sărbătorilor s-au aflat într-un cantonament de pregătire, fiind vorba de cele 4 campioane.

Campioane sunt toate componentele lotului, dar ele sunt și componente ale lotului de Mondiale și Europene. Mă refer aici la Perijoc Lăcrămioara, care este campioană europeană și vicecampioană mondială anul trecut, Nichita a obținut locul 5 la olimpiadă, la Marin Loredana care este campioană mondială de tineret și locul 2 anul trecut la U22 și nu în ultimul rând Gheorghe Alexandra care este o mult mai tânără, dar are calități, este vicecampioană la junioare. Ele sunt cele patru care formează lotul olimpic la ora actuală”, a spus Adrian Lăcătuș la Radio Sport Total FM.

Întreaga emisiune poate fi ascultată acum și pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -