Reprezentativele de rugby ale Romaniei si SUA se vor duela pentru Trofeul Pershing

rugby-romania-usaLa sediul Federatiei Romane de Rugby a avut loc conferinta de presa prilejuita de primul meci test al toamnei sustinut de catre echipa nationala a Romaniei in compania reprezentativei similare a Statelor Unite ale Americii. Partida va avea loc sambata, 12 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, in joc punandu-se si trofeul Pershing Cup.

In prefata meciului cu SUA, Horia Brenciu si HB Orchestra vor sustine, de la ora 17:00, un mini concert LIVE.

La conferinta de presa au participat capitanii si antrenorii celor doua formatii, Stelian Burcea si Todd Clever, respectiv Lynn Howells si John Mitchell, precum si presedintele Federatiei Romane de Rugby, Haralambie Dumitras. De asemenea, a fost prezent si Florin Vlaicu, cel care sambata va fi selectionat pentru a 94-a oara in echipa Romaniei, un record absolut pentru rugbyul romanesc.

Todd Clever, capitan SUA: ” Va multumesc pentru felul deosebit in care ne-ati primit si ospitalitatea pe care ne-o aratati. Vom juca acest meci dorind sa il castigam, stim ca Romania este o echipa puternica, vrem sa facem un meci bun. Avem nevoie de o victorie.

John Mitchell, antrenor SUA: „Este un privilegiu si o onoare sa ne aflam aici. Am urmarit indeaproape evolutia Romaniei incepand cu prezenta la Cupa Mondiala din 1987, apoi jocul pe care il avea in anii ‘90. Romania si SUA sunt doua echipe care sunt apropiate in clasamentul World Rugby, ne asteptam la un meci puternic si ne bucuram ca putem onora istoria noastra comuna, avand Cupa Pershing drept miza.

Haralambie Dumitras, presedinte Federatia Romana de Rugby: „Va multumim pentru interesul pe care il purtati meciurilor test din luna noiembrie. Succes ambelor echipe, miza este foarte mare pentru ca este un meci care puncteaza in clasamentul World Rugby. Ma bucur pentru ca Florin Vlaicu aduce un record in sanul rugyului romanesc si ii doresc sa aiba peste 100 de selectii ca sa fim si noi in clubul select al natiunilor mari. Este un inceput de drum pentru Romania pentru ca vom incepe anul viitor calificarea la Cupa Mondiala. Asteptam cat mai multi iubitori ai rugbyului la stadion, sa fie alaturi de baieti.

Lynn Howells, antrenor Romania: „Este o placere sa primim vizita SUA. Va fi un meci greu, intotdeauna a fost si cred ca rezultatul va fi unul strans. Jucatorii sunt motivati sa joace primul lor meci international dupa o pauza destul de mare, am avut o saptamana buna de pregatire si ma astept ca nivelul jocului sa fie de la meci la meci mai bun. Il felicit pe Vlaicu, daca as fi stiut ca sambata va face un record, nu l-as fi selectionat pentru acest meci (rade).Florin a fost unul dintre jucatorii de baza de cand am venit sa pregatesc Romania, un jucator care a avut un aport important mereu la evolutia echipei.

Stelian Burcea, capitan Romania: „Le urez bun venit adversarilor nostri de sambata. Au trecut cateva luni de zile de cand am jucat ultimul meci pentru Romania. Ne-am reunit cu gandul sa terminam in forta anul – cu o victorie; avem un grup bun, am avut o saptamana buna de pregatire, insa suntem constienti ca vom avea un meci greu. Ne dorim sa castigam, jucam in fata suporterilor si asta ne da un plus de motivatie.”

Florin Vlaicu, 93 selectii pentru Romania: „Sunt putin emotionat, nu ma asteptam sa ajung la selectia cu numarul 94, ii multumesc lui Lynn pentru ca de cand a venit am facut multe selectii, mi-a dat incredere in mine, m-a motivat foarte mult. Sper ca nu l-am dezamagit vreodata prin evolutia mea! Imi doresc sa continui sa joc pentru Romania, sa ajut cat mai mult echipa”.

Pershing Cup este trofeul pus la bataie de Federatia Romana de Rugby incepand cu anul 2014, intre echipele Romaniei si a Statelor Unite ale Americii in amintirea partidei disputate la Olimpiada Militara, “Jocurile InterAliate”, organizata in 1919 de comandantul sef al Fortei Expeditionare Americane, Generalul John Joseph Pershing, pentru a marca sfarsitul Primului Razboi Mondial.

Biletele pentru partida Romania – SUA sunt disponibile atat la magazinul FRR, cat si in retelele partenere www.bilete.ro si www.myticket.ro. Preturile biletelor includ si accesul la concertul Horia Brenciu & HB Orchestra: Peluza (35 lei), Tribuna II (55 lei), Tribuna I (75 lei), Tribuna I VIP (110 lei) – cu acces nelimitat la cortul de catering cu mancare si bauturi incluse, unde suporterii vor putea interactiona cu jucatorii nationalei.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, RUGBY

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga 1 2016/17

Loc Echipa Pct. J +/-
1FC Steaua Bucuresti34189
2CS U Craiova33188
3FC Viitorul33185
4Gaz Metan Medias31186
5CFR Cluj291816
6Dinamo Bucuresti291810
7FC Botosani25186
8Pandurii Tg. Jiu2418-2
9FC Voluntari2218-1
10Astra Giurgiu2018-8
11CSMS Iasi1618-6
12Concordia Chiajna1618-13
13ASA Tg. Mures618-17
14ACS Poli Timisoara418-13