Walter, Capra, Marginean si Nicolae, trimisi in judecata! Comunicatul D.I.I.C.O.T Cluj

dan-capra-petrolulD.I.I.C.O.T Cluj a anuntat, joi, ca Florian Walter (fost patron la U Cluj si Petrolul), Daniel Capra (ultimul patron de la Petrolul), Ioan Marginean (manager la U Cluj) si Marius ”Mario” Nicolae (manager la Petrolul) au fost trimisi in judecata in dosarul mutarii unul lot intreg de jucatori de la U Cluj la Petrolul!

Florian Walter este acuzat ca a condus grupul infractional, Daniel Capra ca s-a implicat la Petrolul pentru a convinge persoane din club sa accepte ”transferurile” lui Walter, Ioan Marginean – sa convinga jucatorii sa plece gratuit, amenintandu-i ca nu-si vor primi salariile. 2.494.375 euro este prejudiciul adus „U” Cluj, conform procurorilor!

Comunicatul DIICOT:

La data de 03.11.2016 procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor: WALTER FLORIAN s.a.

WALTER FLORIAN, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si delapidare, cu consecinte deosebit de grave, CAPRa DANIEL, MaRGINEAN IOAN si NICOLAE MARIUS ADRIAN, pentru savarsirea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, in modalitatea constituirii unui grup infractional organizat, urmat de savarsirea unei infractiuni.

Prin actul de sesizare s-a retinut ca in cursul anului 2012, in timp ce detinea calitatea de director general si actionar majoritar in cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a initiat si constituit un grup infractional organizat impreuna cu inculpatii Marginean Ioan si Capra Daniel, grup care a fost sprijinit si de catre inculpatul Nicolae Marius Adrian, si care a avut ca scop realizarea unui plan infractional prin care, in urma comiterii unei infractiuni de delapidare in dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau sa fie obtinute in mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploiesti SA, club in care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece detinuse calitatea de administrator si presedinte al Consiliului de Administratie.

In perioada cuprinsa intre inceputul anului 2012 – toamna anului 2012, inculpatii Walter Florian, Marginean Ioan, Capra Daniel, Nicolae Marius Adrian, in calitate de membri ai grupului infractional organizat, au desfasurat in mod coordonat, pe o perioada determinata, in diferite modalitati de participare, o activitate infractionala complexa, fiecare dintre participanti avand clar stabilite rolurile si atributiile, scopul urmarit si realizat fiind comiterea unei infractiuni de delapidare in dauna FC Universitatea Cluj SA, prin efectuarea demersurilor de insusire in mod nejustificat, a unui numar de 11 jucatori de fotbal cu o valoare de piata ridicata, din cadrul acestui club, pentru a fi mutati cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploiesti SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit ca isi va reloca resursele in calitate de „finantator”, avand interese in mod direct.

Planul infractional initiat de catre inculpatul Walter Florian si pus in aplicare de catre acesta impreuna cu ceilalti membri ai grupului, a fost organizat pe urmatoarele paliere de activitate, scopul activitatii fiind mutarea gratuita a celor 11 jucatori de fotbal de valoare din cadrul FC Universitatea Cluj SA catre FC Petrolul Ploiesti SA, cu consecinta prejudicierii Clubului U Cluj:

– preluarea si folosirea FC Petrolul Ploiesti SA prin persoane interpuse, de catre inculpatul Walter Florian, pentru ca acesta sa coordoneze activitatea acestui club de fotbal si sa transfere gratuit in mod nejustificat o parte din activele care apartineau FC Universitatea Cluj SA,

– utilizarea de catre inculpatul Walter Florian in interes personal, a activelor din cadrul FC Universitatea Cluj SA, respectiv a unui numar de 11 jucatori de fotbal din cadrul echipei, pe care i-a transferat in mod fraudulos catre FC Petrolul Ploiesti SA, in detrimentul FC Universitatea Cluj SA, cu ajutorul celorlalti participanti, inculpatul Walter Florian apreciind ca, in calitate de actionar majoritar si director general, poate utiliza in interes personal activele societatii, contrar intereselor economice ale clubului si fara a respecta dispozitiile care reglementeaza organizarea, functionarea si conducerea unei societati pe actiuni cum este cazul societatii FC Universitatea Cluj SA,

– stabilirea modului in care urmau sa fie mutati gratuit un numar de 11 jucatori de fotbal de valoare din cadrul FC Universitatea Cluj SA catre FC Petrolul Ploiesti SA, cu consecinta prejudicierii FC Universitatea Cluj SA, intrucat acesti jucatori aveau o reala valoare de piata si puteau aduce in continuare beneficii materiale si profesionale clubului de fotbal U Cluj,

– efectuarea activitatilor de determinare a jucatorilor sus mentionati sa paraseasca FC Universitatea Cluj SA si sa fie de acord sa plece la FC Petrolul Ploiesti SA, desi contractele de prestari servicii incheiate cu clubul U Cluj se aflau in derulare, niciuna dintre parti, respectiv nici jucatorii de fotbal si nici reprezentantii FC Universitatea Cluj SA, neprocedand la initierea demersurilor pentru eventuala reziliere a contractelor de prestari servicii, aceste activitati fiind efectuate pentru a putea dispune, in mod nejustificat, de serviciile acestor jucatori de fotbal, cotati cu valoare ridicata, la FC Petrolul Ploiesti SA, unde inculpatul Walter Florian avea interese directe, cu consecinta prejudicierii FC Universitatea Cluj SA,

– stabilirea si desfasurarea activitatilor concrete care reveneau fiecaruia dintre participanti in vederea realizarii scopului grupului infractional, de comitere a infractiunii de delapidare, inculpatul Walter Florian fiind initiatorul si liderul grupului infractional, iar inculpatii Marginean Ioan, Capra Daniel si Nicolae Marius Adrian fiind executanti pe diferite paliere ale activitatii infractionale.

Inculpatul Capra Daniel a avut rolul de a se implica in activitatea de preluare a FC Petrolul Ploiesti SA, pentru a-i facilita inculpatului Walter Florian posibilitatea de a controla prin persoane interpuse acest club, unde urma sa isi mute activitatea de „finantare” si unde urma sa aduca cei mai buni jucatori ai clubului U Cluj. De asemenea, inculpatul Capra Daniel a avut rolul de a incheia si semna, in calitate de manager general al FC Petrolul Ploiesti SA, acordurile de transfer cu titlu gratuit ale celor 11 jucatori de fotbal de la FC Universitatea Cluj SA, precum si de a se asigura ca acesti jucatori vor primi cel putin aceleasi drepturi salariale pe care le aveau la Clubul U Cluj, acest aspect fiind important pentru determinarea jucatorilor de a fi de acord cu mutarea de la FC Universitatea Cluj SA la FC Petrolul Ploiesti SA. in aceasta activitate inculpatul Capra Daniel a actionat oficial in calitate de manager general si actionar majoritar al FC Petrolul Ploiesti SA, insa in realitate activitatea sa in cadrul clubului Petrolul Ploiesti a fost coordonata de catre inculpatul Walter Florian.

Inculpatul Marginean Ioan a avut rolul de a de a se implica in activitatea de determinare a unora dintre cei 11 jucatori de la FC Universitatea Cluj SA sa fie de acord cu mutarea gratuita la FC Petrolul Ploiesti SA. Inculpatul Marginean Ioan a actionat in calitate de director tehnic al clubului U Cluj, avand in mod evident un ascendent moral asupra jucatorilor de fotbal din cadrul echipei intrucat era una dintre persoanele din conducerea clubului care se ocupa de organizarea echipei de fotbal, astfel ca jucatorii aveau obligatia cel putin morala, de a-i urma „sfaturile”. in aceasta calitate, dupa ce in prealabil a stabilit cu inculpatul Walter Florian modul in care se va desfasura planul infractional, cunoscand ca inculpatul Walter Florian intentiona sa plece la FC Petrolul Ploiesti SA impreuna cu cei mai buni jucatori ai Clubului U Cluj, inculpatul Marginean Ioan a acreditat in cadrul FC Universitatea Cluj SA faptul ca inculpatul Walter Florian va pleca de la echipa si isi va retrage sprijinul financiar, iar clubul nu va mai avea bani pentru a sustine financiar jucatorii echipei de fotbal. in vederea determinarii jucatorilor de fotbal sa fie de acord sa plece de la Clubul U Cluj, inculpatul Marginean Ioan a transmis in cadrul echipei de fotbal a clubului U Cluj ca plecarea inculpatului Walter Florian din cadrul clubului ar determina neplata drepturilor salariale ale jucatorilor de fotbal, transmitand jucatorilor de fotbal imprejurarea nereala ca persoana fizica Walter Florian echivaleaza cu persoana juridica FC Universitatea Cluj SA, iar plecarea acestuia la un alt club de fotbal ar insemna imposibilitatea financiara a continuarii de catre jucatori a activitatii in cadrul clubului U Cluj.

Inculpatul Marginean Ioan a actionat in acest mod pentru a determina jucatorii de fotbal sa plece impreuna cu inculpatul Walter Florian la Clubul Petrolul Ploiesti, anticipand ca jucatorii de valoare din cadrul clubului vor urmari protejarea drepturilor salariale, fara insa a le comunica acestora ca activitatea economica a clubului nu se poate schimba in mod radical in sens negativ o data cu plecarea unui actionar al clubului. imprejurarea transmisa jucatorilor ca plecarea inculpatului Walter Florian ar echivala cu regresul economic imediat al clubului apare in mod evident neconforma cu realitatea, intrucat o societate pe actiuni este o entitate a carei structura si evolutie financiara nu poate fi determinata in mod exclusiv doar de vointa unei persoane fizice. De asemenea, in realitate, potrivit documentelor contabile, clubul U Cluj nu inregistra dificultati financiare care sa conduca la rezilierea in conditii legale a contractelor de prestari servicii incheiate cu jucatorii de fotbal transferati ulterior cu titlu gratuit la FC Petrolul Ploiesti SA si nu a efectuat demersuri pentru rezilierea in conditii legale a contractelor de prestari servicii incheiate cu jucatorii. Motivul pentru care inculpatul Marginean Ioan a acreditat in cadrul echipei aceasta imprejurare nereala a fost de a reusi determinarea celor mai buni jucatori ai echipei sa accepte mutarea gratuita la FC Petrolul Ploiesti SA, desi se aflau in perioada contractuala cu FC Universitatea Cluj SA si nu existau motive financiare obiective sa plece de la clubul FC Universitatea Cluj SA si sa rezilieze contractele de prestari servicii incheiate cu clubul. Inculpatul Marginean Ioan a actionat in acest mod in baza intelegerii cu inculpatul Walter Florian, cunoscand ca prin ajutorul dat acestuia, va fi recompensat, acesta devenind ulterior director general si actionar majoritar al clubului U Cluj.

Inculpatul Nicolae Marius Adrian, a actionat in calitate de director sportiv al Clubului U Cluj, fiind una dintre persoanele din conducerea clubului care se ocupa de organizarea echipei de fotbal si de evolutia jucatorilor, avand rolul de determinare a unora dintre cei mai buni jucatori de la FC Universitatea Cluj SA ca acestia sa fie de acord cu mutarea gratuita la FC Petrolul Ploiesti SA, pentru a facilita astfel inculpatului Walter Florian insusirea jucatorilor de valoare din cadrul clubului. Inculpatul Nicolae Marius Adrian a actionat profitand de pozitia pe care o avea in cadrul clubului, cunoscand ca jucatorii ii vor urma „sfaturile” de plecare la echipa Petrolul Ploiesti. Inculpatul Nicolae Marius Adrian a transmis jucatorilor de fotbal faptul ca inculpatul Walter Florian va pleca de la echipa la clubul Petrolul Ploiesti si ca dorea sa ia cu el cei mai buni jucatori ai echipei, iar plecarea inculpatului Walter Florian de la club insemna neplata pe viitor a drepturilor salariale. Inculpatul Nicolae Marius Adrian a actionat in acest mod in baza intelegerii cu inculpatul Walter Florian, cunoscand ca prin ajutorul dat acestuia, va fi recompensat, acesta devenind manager sportiv al FC Petrolul Ploiesti SA, cu un salariu mult mai ridicat fata de cel avut la FC Universitatea Cluj SA.

Interesul si scopul membrilor grupului infractional a fost acela de a ridica valoarea profesionala si financiara a clubului Petrolul Ploiesti, in detrimentul clubului U Cluj, prin relocarea gratuita a celor mai buni jucatori de la aceasta echipa catre echipa adversa.

in cauza au fost instituite masuri asiguratorii pana la concurenta valorii prejudiciului cauzat in dauna FC Universitatea Cluj SA, in suma de 2.494.375 euro, echivalentul a 11.121.562 lei.

Dosarul a fost inaintat spre competenta solutionare Tribunalului Cluj.

Facem precizarea ca faptele inculpatilor sunt analizate prin raportare la dispozitiile art.66 Cod procedura penala, referitoare la prezumtia de nevinovatie

Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga 1 2016/17

Loc Echipa Pct. J +/-
1FC Viitorul36196
2FC Steaua Bucuresti34189
3CS U Craiova33197
4Gaz Metan Medias31186
5CFR Cluj291816
6Dinamo Bucuresti291810
7FC Botosani25186
8Pandurii Tg. Jiu2418-2
9FC Voluntari2218-1
10Astra Giurgiu2018-8
11CSMS Iasi1919-5
12Concordia Chiajna1619-14
13ASA Tg. Mures618-17
14ACS Poli Timisoara418-13