Daum, la cursurile Școlii Federale de Antrenori: „Jucatorii si antrenorii sunt sclavii patronilor (…)”

daum-scoala-de-antrenoriChristoph Daum (62 de ani), selectionerul Romaniei, a fost prezent marti, 18 octombrie, la cursurile scolii de Antrenori din cadrul FRF, acolo unde a tinut si o prelegere de aproximativ trei ore.

Dupa ce a dezvaluit, printre altele, care sunt cele 10 principii ale sale ca antrenor, Daum a fost sincer atunci cand a fost intrebat de catre Titi Dumitriu, fost antrenor al Stelei, daca a intalnit in activitatea de pana in prezent un conducator care i-a impus un jucator sau o schimbare.

Desigur! Cand lucrezi in Turcia nu merge altfel. Pentru presedinte, antrenorii sunt jucarii. Vine presedintele cu gatul umflat dupa o infrangere cu Galata sau cu Besiktas. ’Nu vreau sa-i mai vad pe asta si asta in echipa.

Ce pot sa fac? El da banii. Pot fi doar ca un boxer, sa evit loviturile. Saptamana viitoare castig cu aceiasi jucatori, iar presedintele vine si spune ’Am vazut ce ai facut, eu doar ti-am atras atentia’, asa ca…”, a raspuns selectionerul, conform Digi Sport.

Neamtul a completat insa ca in toate aceste chestiuni trebuie sa existe si o limita.

Jucatorii si antrenorii sunt sclavii patronilor, asa vad ei lucrurile. Dar, trebuie sa ai o limita cand trebuie sa pui stop. Le-am zis ’stiti ceva? Poate aveti sute de milioane, dar eu am onoarea mea. si ne despartim’. Nu trebuie sa permiti orice ca antrenor”, a mai spus Daum.

In Romania, a devenit deja de notorietate faptul ca patronii din Liga 1 se baga peste antrenori. Gigi Becali, finantatorul Stelei, dar si Adrian Porumboiu, fostul patron al celor de la FC Vaslui, au recunoscut public faptul ca de multe ori le-au trasmis antrenorilor sa faca anumite schimbari in formula de start si chiar in timpul partidelor.

Cel mai recent exemplu vine chiar de la Steaua, acolo unde Becali i-a ordonat lui Reghecampf sa nu-l mai bage deloc in echipa pe Mitrea.

Comunicarea, focalizarea, coordonarea, analiza, viziunea, excelenta, precizia, notitele, increderea si echilibrul sunt cele 10 principii ale lui Daum. Totodata, Christoph Daum crede ca un antrenor trebuie sa fie expert in fotbal, un fanatic, planificator, model, un bun comunicator, optimist, cunoscator al mass-media, vizionar, psiholog, pedagog si mediator.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga 1 2016/17

Loc Echipa Pct. J +/-
1FC Steaua Bucuresti371911
2CS U Craiova36208
3FC Viitorul36196
4Gaz Metan Medias341910
5CFR Cluj302015
6Dinamo Bucuresti29196
7FC Botosani25194
8Pandurii Tg. Jiu2419-4
9Astra Giurgiu2319-7
10FC Voluntari2220-3
11CSMS Iasi1919-5
12Concordia Chiajna1619-14
13ASA Tg. Mures919-15
14ACS Poli Timisoara820-12