EXCLUSIV / Florin Motroc a analizat noua echipa a lui Galca: ”Cred ca obiectivul din acest an este salvarea de la retrogradare”

motroc-KazmaDupa numirea ca antrenor la Al-Taawon, in prima liga din Arabia Saudita, a lui Constantin Galca, Florin Motroc, tehnician care a condus si el, intrecut, echipa din respectiva, a facut o analiza a clubului din Buraidah, in direct la Sport Total FM, in emisiunea ”Liga de weekend”. Acesta a spus ca Al-Taawon are un lot mai slab decat cel din sezonul trecut, cand a terminat pe locul patru, si crede ca noua echipa a lui Galca va lupta pentru evitarea retrogradarii.

M-a surprins venirea lui Galca. Eu stiam de discutiile din Arabia Saudita, dar, la un moment dat, numelele lui era vehicula la Hilal si m-am bucurat mult, pentru ca e unul dintre cele mai puternice cluburi din zona.

Nu-mi pare rau insa ca a ajuns la Taawon, pentru ca e un club pe care il cunosc bine, am antrenat echipa, am fost trei romani unul dupa altul acolo. Domnul Grigore Sichitiu i-a promovat din liga a doua, eu am venit ca secund al domnului Multescu cu obiectivul de a tine echipa pe prima scena a fotbalului saudit, pentru ca era un club micut, fara mari posibilitati.

Din pacate, am avut mari probleme legate de partea financiara in primele luni. Au aparut intarzierii salariale, nu puteam sa aducem nici jucatori de un anumit calibru. Jucatorii adusi au venit in fuga si totul s-a reflectat in evolutiile echipei din primele sase luni. Dupa acele sase luni, domnul Multescu a decis sa plece. Dupa ce a renuntat, eu am fost propus sa raman. Domnul Multescu plecase cu o etapa inainte de pauza. In acel meci ramas, mi-au propus sa raman. Am facut 2-2 la Nasr, unde era Zenga. Ei au decid atunci sa raman si domnul Multescu a acceptat sa raman, urmand sa plec cand isi gasea si dansul un contract.

Cu zece etape ramase din retur, eram pe penultimul loc, pierdusem si golgeterul echipei, nu aveam bani, nici ei n-au vrut sa mai faca investitii pentru ca credeau ca vom fi victime sigure. Dar am avut sase victorii consecutive, record in istoria echipei, si am terminat sus. Apoi mi-au prelungit contractul. In vara s-a intamplat ce s-a intamplat cu un an inainte, cand era domnul Multescu. Au plecat jucatori, mi-au adus niste profesionisti pe care eu nu i-am dorit, nu se potriveau la ceea ce voiam eu sa joc, iar, in primele sase luni am ajuns in aceeasi situatie.

Din cauza unui om din club, eu am decis sa-mi dau demisia. Am aflat niste lucruri legate de jucatorii adusi in vara, peste capul meu. Din pacate, am facut o prostie, pentru ca am pierdut niste bani, aveam o clauza, nu puteau sa ma dea afara decat daca-mi dadeau toti banii. A fost insa un gest apreciat de suporteri. Eu am fost rugat sa ma intorc la Taawon, pentur ca se vorbea de mai mult timp sa-l dea afara pe antrenorul adus in vara.

Cert este ca ei au avut doi ani foarte buni cu un portughez, care a avut la dispozitie bani, jucatori foarte buni, posibilitatea de a aduce jucatori sauditi foarte buni. Diferenta este ca el a dus echipa pe locul patru cu bani, iar eu am dus-o pe sapte fara bani. Cand am terminat eu pe locul sapte, ei credeau ca o sa ma bat cu Hilal si Nasr. Ei visau cu ochii deschisi.

Din ce stiu eu, bugetul clubului de acum nu este foarte mare. Din ce stiu, anul trecut, au avut un buget de 40 de milioane. Cand am fost eu cu domnul Multescu, am avut un buget de 1,2 milioane.

Din pacate, anul trecut, Taawon a pierdut 2-3 sauditi care au facut diferenta. Cred ca obiectivul echipei din acest an este salvarea de la retrogradare. Eu am urmarit atent situatia din Arabia Saudita, pentru ca s-a vorbit sa ma intorc acolo, doar ca eu am un contract foarte bine facut aici la Kazma.

Cand eram cu domnul Multescu, am avut foarte multe meciuri cu stadionul plin, insa erau multi suporteri si de la echipele adverse. Cand am inceput eu sa bat la rand, mi-au venit foarte multi suporteri, nici anul trecut nu era atata lume ca in perioada in care eram eu. Acum, ultimele rezultate au facut sa nu mai vina atat de multa lume. Au cam 7-8 mii de spectatori in medie. In orasul lor, sunt doua echipe.

Costel a avut o propunere pe bani buni tot in Arabia Saudita, dar, din pacate, el a refuzat-o. Acum a fost o surpriza ca a acceptat sa vina la Taawon. Nu stiu ce forta are clubul sa se bata ca anul trecut la primele locuri”, a declarat Florin Motroc la Sport Total FM.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

  1. Dorel spune:

    Inainte sa scrii acest articol invata sa vorbesti limba romana si sa si o scrii….vai de mama ta daca te numesti ziarist

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga 1 2016/17

Loc Echipa Pct. J +/-
1FC Viitorul36196
2FC Steaua Bucuresti34189
3CS U Craiova33197
4Gaz Metan Medias31186
5CFR Cluj291816
6Dinamo Bucuresti291810
7FC Botosani25186
8Pandurii Tg. Jiu2418-2
9FC Voluntari2218-1
10Astra Giurgiu2018-8
11CSMS Iasi1919-5
12Concordia Chiajna1619-14
13ASA Tg. Mures618-17
14ACS Poli Timisoara418-13