Trofeul Cupei Mondiale la Rugby va vizita Romania la mijlocul lunii martie!

Webb-Ellis-CupCupa Webb Ellis, cel mai ravnit premiu din rugby, va vizita si Romania, la jumatatea lunii martie, ca parte a turneului trofeului Cupei Mondiale la rugby, informeaza un comunicat remis AGERPRES.


Cupa Mondiala de rugby, al treilea eveniment sportiv ca amploare la nivel global dupa Jocurile Olimpice si Cupa Mondiala de fotbal, se va desfasura anul acesta in Anglia si la Cardiff (tara Galilor), intre 18 septembrie si 31 octombrie. Competitia va fi gazduita in 13 locatii din 11 orase din tara.

Turneul trofeului, organizat in parteneriat cu Land Rover si DHL — doi suporteri cu vechime ai acestui joc si membri ai Rugby World Cup 2015 Worldwide Partners—, a reusit pentru prima oara sa expuna cel mai ravnit premiu din rugby in 15 tari, pe parcursul celor 12 luni de sarbatorire a rugby-ului, pregatind astfel terenul pentru Cupa Mondiala de rugby 2015.

Trofeul se va afla si la Bucuresti in zilele de marti, 17 martie, si miercuri, 18 martie, unde va vizita diverse locatii din Capitala si din imprejurimile acesteia.

Imagini fara drepturi de autor de la toate activitatile din cadrul turneului trofeului Cupei Mondiale de rugby vor fi disponibile zilnic prin intermediul unui serviciu FTP, detaliile urmand sa fie anuntate marti, 17 martie.

Un film cu un rezumat al turneului trofeului in Romania va fi facut public vineri, 20 martie.

Iata care sunt programul si oportunitatile pentru media:

Marti, 17 martie

8:00 — 11:00: Cupa Webb Ellis va vizita locatii emblematice din oras, printre care Palatul Cantacuzino, cladirea Parlamentului Romaniei si Casa Presei Libere.

14:00 — 17:00: La fiecare oprire a turneului trofeului, DHL va prezenta publicului un nou episod din Rubgy vs. The World Challenge — un duel amuzant, unic si nemaivazut dintre rugby si un sport local favorit, menit sa creeze un spectacol antrenant si entuziasm in perioada dinaintea viitoarei Cupe Mondiale de rugby 2015.

Romania va fi gazda celei mai neobisnuite intalniri de pana acum. Rugby Vs. Gimnastica va fi nu doar o lupta intre disciplinele sportive, ci si o batalie a sexelor. Legenda rugby-ului irlandez si jucatorul cu cele mai multe puncte marcate, Ronan O’Gara, se ia la intrecere cu Andreea Raducan, fosta campioana olimpica si simbol al gimnasticii romanesti. Oare cine va invinge in cele trei provocari unice organizate la complexul sportiv Lia Manoliu — forta bruta a rugby-ului sau echilibrul si agilitatea gimnasticii?

Atat Ronan O’Gara, cat si Andreea Raducan vor fi disponibili pentru interviuri la cerere.

18:00 — 21:00: Cupa Webb Ellis va fi oaspete de onoare la o receptie speciala organizata de catre Ambasada Marii Britanii la care vor participa membri ai comunitatii romane de rugby.

Miercuri, 18 martie

8:00 — 13:00: Ca parte din campania Land Rover Least Driven Path, Cupa Webb Ellis va parasi Bucurestiul si va porni intr-o calatorie in judetul Prahova. Legenda rugby-ului romanesc Romeo Gontineac, care, dupa ce si-a reprezentat tara la patru Cupe Mondiale de rugby, a devenit si antrenor al nationalei de rugby a Romaniei pentru editia din 2011, va insoti trofeul intr-o vizita la Castelul Cantacuzino si intr-o expeditie off-road cu muntii Bucegi pe fundal.

Trofeul va ajunge apoi la Clubul de Rugby Aurora Baicoi, unde copiii din cadrul scolilor locale vor avea ocazia unica de a insoti Cupa Webb Ellis in aceasta calatorie inedita.

Romeo Gontineac va fi disponibil pentru interviuri la cerere.

14:00 — 16:00: Cupa Webb Ellis va vizita Colegiul Tehnic Dinicu Golescu, unde elevii vor avea ocazia sa vada emblematicul trofeu.

17:00 — 20:00: Cupa Webb Ellis va vizita Stadionul Arcul de Triumf, unde jucatori din cluburile locale de rugby vor fi invitati la un eveniment pentru sarbatorirea celui mai mare premiu din rugby.

La Cupa Mondiala va participa si echipa Romaniei. Din 1987 incoace, de la lansarea competitiei, ”stejarii” s-au calificat la fiecare turneu final.

Programul ”stejarilor” in grupa, la Cupa Mondiala 2015
Franta – Romania (22 septembrie) pe Stadionul Olimpic din Londra;
Irlanda – Romania (27 septembrie) pe Stadionul Wembley din Londra;
Canada – România (6 octombrie) pe Leicester City Stadium din Leicester;
Italia – Romania (11 octombrie) pe Sandy Park din Exeter.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Rugby

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj19712
2FC Botosani1678
3CS U Craiova1576
4FCSB1574
5Dinamo Bucuresti1274
6Astra Giurgiu1273
7ACS Poli Timisoara107-1
8CSM Poli Iasi97-2
9FC Voluntari87-2
10OSK Sf Gheorghe67-7
11FC Viitorul57-3
12Gaz Metan Medias47-10
13Concordia Chiajna27-5
14Juventus Bucuresti27-7