Exclusiv – Nationalele de sosea / Lucian Buga, campion la sarbatorirea majoratului!

balcaniada_ciclismDintre cei cinci noi campioni la intrecerile care au loc in judetul Prahova, doi sunt de la echipe din strainatate. La juniori, Lucian Buga, legitimat la echipa italiana Biassano, a cucerit titlul la fond chiar in ziua cand a implinit 18 ani. Cronometrat pe 95 de kilometri de pe traseul Boldesti Scaieni-Seciu-Bucov in 3h00,50, la capatul unui duel extrem de echilibrat cu Emil Dima-Torpedo Zarnesti, pe care l-a invins cu numai trei secunde. Al treilea a sosit Sabrin Dragoi-Veloclub Piatra Neamt, la 11 secunde. Dima a fost dublu medaliat, cu aur si bronz la contratimp si fond la Jocurile Balcanice de anul trecut, gazduite de Miercurea Ciuc.

Cele cinci fete inscrise la fond categoria Elite s-au intrecut cu mai tinerii colegii de generatie pe aceeasi distanta. Nicoleta Rolea, de la echipa frantuzeasca Big Mat Auber 93, a fost prima, cu 3h12,33, urmata de Beata Piringer-Muresul Tg. Mures, la 1,36 minute si de Irina Dumitru-Petrolul Ploiesti, la 4,30. Monica Cojocaru si Daniela Oltean, de la Muresul Tg. Mures, au abandonat dupa doua intre cele patru ture. De retinut ca Monica avusese un accident nedorit in urma cu o zi, primind acceptul medicilor sa concureze. La junioare a castigat Miriam Stan-Olimpia Bucuresti, 2h03,25, pe 50 de kilometri (doua ture), urmata de Andreea Ciolacu-Conpet Ploiesti, la 1,42 minute. N-au incheiat parcursul Gyurka Zsuzsa-Puteaux Cyclism, care se impuse cu o zi in urma la contratimp, si
Narcisa Sohoran-Vointa Arad.

Concursul cadetilor a oferit o disputa in trei pentru victorie, castigata de Catalin Cristea-Torpedo Zarnesti, 1h35,57, care i-a devansat cu trei secunde pe invingatorul de ieri, Malnasi Jozsef-Muresul Tg. Mures si cu 20 pe Gerhard Dumitrescu-Conpet Petrolul Ploiesti. Au abandonat sase ciclisti. La cadete, Andreea Ionescu, de la Olimpia Bucuresti, a reeditat succesul de la contratimp, intrecand-o pe Gabriela Stefanescu-CSM Braila, cu…9,50 minute!. Aradencele Rebeca Fracas si Jasmina Kron n-au reusit sa incheie cei 50 de kilometri.

Duminica dupa-amiaza, in ultima zi a competitiei, vor fi desemnati campionii la under 23 si Elite.

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Ciclism

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj19712
2FC Botosani1678
3CS U Craiova1576
4FCSB1574
5Dinamo Bucuresti1274
6Astra Giurgiu1273
7ACS Poli Timisoara107-1
8CSM Poli Iasi97-2
9FC Voluntari87-2
10OSK Sf Gheorghe67-7
11FC Viitorul57-3
12Gaz Metan Medias47-10
13Concordia Chiajna27-5
14Juventus Bucuresti27-7