Gata cu emotiile! Simona Halep isi pastreaza locul intre primele cinci jucatoare ale lumii

SIMONA-HALEPSimona Halep va ramane pe locul 5 WTA dupa ce s-a retras din turenul de la Miami din unor probleme medicale. Cele doua jucatoare care ar fi putut-o depasi in ierarhia mondiala pe jucatoarea noastra au fost invinse in sferturile de finala, astfel ca Halep isi va putea pastra locul intre primele cinci performere ale lumii.

Perdata in fata Simonei Halep in finala de la Doha, Angelique Kerber (9 WTA) nu a putut trece de lidera mondiala, Serena Williams, americanca impunandu-se, miercuri de dimineata. in fata germancei la scor simetric 6-2, 6-2.

Cu doar cateva ore inainte, cehoaica Petra Kvitova, numarul 8 mondial a fost invinsa in „sferturi” de Maria Sharapova (7 WTA) cu 7-5, 6-1, astfel ca Simona Halep poate rasufla usurata, dupa ce ambele jucatoare care aspirau la pozitia sa in ierarhia WTA au esuat.

Supusa unei interventii chirurgicale inaintea turneului de categorie Mandatory din Florida, Simona Halep si-a anuntat retragerea de pe tabloul principal cu cateva ore inainte de meciul de debut, programat in turul al doilea al intrecerii.

Simona va reveni pe teren, pe 19 aprilie, cand va lua parte la duelul dintre Romania si Serbia in FED Cup.

sursa foto: stirile24.ro

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în Tenis

Comenteeeezi?!!

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj19712
2CS U Craiova1576
3FCSB1574
4FC Botosani1367
5Astra Giurgiu1273
6ACS Poli Timisoara107-1
7Dinamo Bucuresti963
8CSM Poli Iasi97-2
9FC Voluntari87-2
10OSK Sf Gheorghe66-6
11FC Viitorul57-3
12Gaz Metan Medias47-10
13Concordia Chiajna26-4
14Juventus Bucuresti27-7